„ÎNTRE TIMP, PUTEAM SĂ AUD ZUMZETUL CONVERSAȚIEI PE CARE O PURTAU ADULȚII ÎN BUCĂTĂRIA DIN APROPIERE, RÂSETELE PĂRINȚILOR MEI RĂSUNÂND PÂNĂ ÎN CURTE. MĂ UITAM LA FRATELE MEU, ABSORBIT TOTAL DE MECIUL PE CARE‑L JUCA ÎMPREUNĂ CU UN GRUP DE BĂIEȚI, LA COLȚUL STRĂZII. TOATĂ LUMEA PĂREA SĂ FIE ÎN LOCUL POTRIVIT, MAI PUȚIN EU. GANDINDU‑MĂ ACUM LA DISCONFORTUL ACELEI CLIPE, RECUNOSC PROVOCAREA MAI GENERALĂ DE A TE DEFINI PRIN LOCUL DIN CARE V II ȘI DUPĂ ȚINTA SPRE CARE TE ÎNDREPȚI. ȘI ÎMI DAU SEAMA, TOTODATĂ, CĂ PE ATUNCI ERAM ÎNCĂ FOARTE DEPARTE DE PUNCTUL ÎN CARE AVEAM SĂ ÎNVĂȚ SĂ SPUN CE GÂNDESC.”
