Pamantul fagaduintei - Barack Obama

Pamantul fagaduintei

By Barack Obama

  • Release Date: 2020-12-09
  • Genre: Biographies & Memoirs

Description

O RELATARE EXTREM DE INTERESANTĂ ȘI FOARTE PERSONALĂ DESPRE CUM SE SCRIE ISTORIA – DE LA PREȘEDINTELE CARE NE-A FĂCUT SĂ CREDEM ÎN PUTEREA DEMOCRAȚIEI

În primul volum așteptat cu multă emoție din memoriile sale prezidențiale, Barack Obama ne spune povestea odiseei sale improbabile, de la un tânăr aflat în căutarea propriei identități la liderul lumii libere, descriind prin amănunte deosebit de intime atât educația sa politică, cât și momentele cruciale din primul mandat al președinției sale istorice – o perioadă de frământări și de transformări dramatice. Obama își poartă cititorii într-o călătorie fascinantă, pornind de la cele mai timpurii ambiții politice ale sale, la victoria în prima rundă din alegeri în Iowa, care a reprezentat un punct de cotitură în cariera sa și care a demonstrat forța activismului la firul ierbii, până la noaptea istorică din 4 noiembrie 2008, când a fost ales al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, devenind primul afro-american care a ocupat cea mai înaltă funcție în stat. Reflectând la perioada în care a fost președinte, Barack Obama ne prezintă o analiză unică și minuțioasă a influenței uluitoare și a limitelor puterilor prezidențiale, dând dovadă de o înțelegere remarcabilă a dinamicii politicii partizane din SUA și a diplomației internaționale. Obama aduce cititorii în interiorul Biroului Oval și în Sala situațiilor speciale și îi poartă prin Moscova, Cairo, Beijing și prin alte astfel de locuri îndepărtate. Suntem martorii intimi ai gândurilor sale în timp ce-și formează cabinetul, se luptă cu o criză economică globală, îl evaluează pe Vladimir Putin, urnește munții din loc ca să se asigure că reforma ser - viciilor medicale va fi înfăptuită, își înfruntă generalii cu privire la strategia Statelor Unite în Afghanistan, abordează reforma de pe Wall Street, gestionează situația iscată de incidentul devastator de la Deepwater Horizon și autorizează Operațiunea Neptune’s Spear, care duce la moartea lui Osama bin Laden.

Pământul făgăduinței este o relatare deosebit de intimă și de introspectivă – povestea unui om care a pus pariu cu istoria, credința unui organizator al comunității, testată pe scena mondială. Obama vorbește cu franchețe despre cum a împăcat candidatura la fotoliul prezidențial ca afro-american, în care își pusese speranțele o generație îmbărbătată de mesaje de „speranță și schimbare“, cu provocările de ordin moral pe care le presupun deciziile de mare miză ce trebuie luate. Relatează în mod deschis despre forțele care i s-au opus atât în țară, cât și în străinătate, despre impactul pe care traiul la Casa Albă l-a avut asupra soției și a fiicelor sale, și nu-i este teamă să-și dezvăluie îndoielile de sine și dezamăgirile. Cu toate acestea, păstrează credința nestrămutată în ideea că e întotdeauna loc pentru progres în mărețul experiment american. Acest volum minunat scris și plin de forță surprinde convingerea lui Barack Obama că democrația nu este un dar venit din ceruri, ci o realitate bazată pe empatie și înțelegere, pe care o construim împreună, zi de zi.

BARACK OBAMA a fost cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, ales în noiembrie 2008, și a ocupat această funcție vreme de două mandate. Este autorul a două bestsellere New York Times, Dreams from My Father și The Audacity of Hope, și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2009. Locuiește în Washington D.C. cu soția lui, Michelle. Au două fiice, Malia și Sasha.