Povestea de dragoste dintre Ernest Hemingway şi Hadley Richardson, cuplu teribil al Parisului anilor '20, e una dintre cele mai cunoscute în istoria literaturii americane, iar în memoriile sale scriitorul mărturiseşte că ar fi trebuit să moară înainte de a mai iubi pe altcineva în afară de ea. Romanul, care poate fi considerat o replică la „Sărbătoarea continuă“ a lui Hemingway, urmăreşte evoluţia relaţiei celor doi, dar şi a prieteniei lor cu membrii grupului de intelectuali expaţi de la Paris: Gertrude Stein, James Joyce, Ezra Pound, F. Scott şi Zelda Fitzgerald.
Hadley Richardson soseşte, alături de proaspătul său soţ, scriitorul Ernest Hemingway, în spectaculosul Paris al aşa-numitei Generaţii pierdute, aflat în plină epocă a jazz-ului, populat de scriitori, artişti şi filozofi care împânzesc cafenelele de pe ambele maluri ale Senei. Dar promisiunea ei iniţială, de a-şi sprijini soţul pe calea afirmării literare şi a-şi dedica viaţa ascensiunii acestuia, se dovedeşte o încercare mai grea decât estimase. În lumea plină de tentaţii, a cafenelelor unde se petrece cu absint şi jazz până în zori, a dezinhibatelor şi mereu elegantelor „flapper girls“, pentru cei doi e tot mai greu să păstreze armonia conjugală de care s-au bucurat în prima perioadă a căsniciei. Odată cu publicarea primului volum de povestiri al lui Hemingway şi cu succesul de care acesta se bucură, începe şi disoluţia cuplului, iar Hadley descoperă că probabil preţul plătit pentru reuşita literară a soţului ei a fost chiar căsnicia lor.
